SURSE| Cine ar putea fi românul găsit mort în Italia lângă o Biblie. Autoritățile caută răspunsuri, însă trupul bărbatului zace în frigiderele Institutului de Medicină Legală

SURSE| Cine ar putea fi românul găsit mort în Italia lângă o Biblie. Autoritățile caută răspunsuri, însă trupul bărbatului zace în frigiderele Institutului de Medicină Legală
Publicat: 30/09/2021, 15:15
Actualizat: 30/09/2021, 16:33

Trupul neînsuflețit al bărbatului care zace de mai bine de trei ani la Institutul de Medicină Legală din Milano ar aparține unui inginer român, originar din Iași, potrivit unor surse judiciare.

O primă pistă se conturează în jurul faptului că bărbatul de aproximativ 50 de ani ar fi fost încarcerat o perioadă în Milano pentru crimă, iar după eliberare trăia pe străzile din orașul italian, nu departe de zona unde ar fi fost găsit bărbatul spânzurat de un stâlp şi cu o Biblie în limba română.

Ministerul de Externe a precizat într-un răspuns pentru Gândul că reprezentanții instituției au întreprins demersuri la autoritățile italiene, însă până la acest moment aceștia nu au transmis date sau elemente suplimentare cu privire la identitatea persoanei decedate.

Totodată, MAE precizează că, la nivelul Consulatului General al României la Milano, nu au fost recepționate, până la acest moment, solicitări de asistență consulară cu privire la cazul semnalat.

MAE menționează că, în cazurile de deces al unor cetățeni români în străinătate, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate acordă asistență consulară specifică, la solicitarea familiei defunctului,  în conformitate cu atribuțiile legale, cu respectarea reglementărilor statului de reședință. Astfel, asistența consulară specifică poate viza: înregistrarea decesului, înscrierea în registrele de stare civilă românești a certificatului de deces eliberat de autoritățile locale, eliberarea pașaportului mortuar și a altor documente, în funcție de specificul situației, spun reprezentanții MAE într-un răspuns pentru Gândul.

Bărbatul avea Biblia Martorii lui Iehova

Reamintim că bărbatul a fost găsit spânzurat de un stâlp de electrictitate în vara lui 2018. În borseta lui a fost găsită Biblie şi mai multe foi cu citate în limba română.  Criminaliștii italieni susțin că nu au găsit la fața locului niciun document care să îi ajute la identificarea cadavrului. Polițiștii au stabilit doar că trupul se afla acolo, cel mai probabil, din luna ianuarie a anului 2018.

În momentul în care a fost găsit, el era îmbrăcat cu o geacă albastră cu nasturi, pulover deschis cu mâneci lungi, pantaloni tip trening, încălțăminte mărimea 41 și mănuși negre, de imitație de piele. La nivelul dinților bărbatul prezenta o diastemă („strungă” în denumirea populară).

În interiorul gecii, pe partea stângă, a fost găsită o etichetă cu cuvintele „Piacenza cashmere”, iar în partea dreaptă, o etichetă cu inscripția„Luca D’Altieri”. Bluza cu care era îmbrăcat purta sigla „BMW Motorrad Club Visconteo” și un logo în formă de motocicletă.

Cazul românului mort a fost semnalat redacției Gândul de o persoană care colaborează cu emisiunea Chi l’ha Visto de pe RAI 3.

Cine deține informații care pot ajuta la identificarea acestei persoane este rugat să scrie un mesaj la „Chi l’ha Visto”, pe WhatsApp, la numărul 0039/345 313 1987.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...